Citește

Teodor Buzu – “De dragul tău… Moldova”

Teodor Buzu – “De dragul tău… Moldova”

Teodor Buzu. De dragul tău… Moldova

Pictor de meserie și vocație, Teodor Buzu este unul din „moldovenii celebri” stabiliți în Cehia deja de câteva decenii, care însă nu-și uită originile și obârșia.

De dragul artei, a plecat tocmai până la Harkov, unde și-a făcut studiile la Academia de Arte.

De dragul alesei inimii sale, a venit în Cehia, la Tabor, unde s-a stabilit cu traiul în 1986.

De dragul Moldovei, i-a dedicat acesteia o bună parte a creațiilor sale, ducându-i faima departe, peste hotare. Căci, spune artistul, sufletul îi revine și astăzi pe meleagurile unde a copilărit:

„Visez la locurile din Moldova, la oamenii de acolo. Acolo am păscut vaca pe când eram mic, acolo am trăit prima dragoste”.

Iată de ce se bucură de orice ocazie de a colabora cu autorii din Republica Moldova, pentru care a ilustrat deja circa zece cărți.

„Anul acesta, au apărut deja trei cărți. Ultima carte la care am lucrat este cea a lui Ionel Căpiță „Vinul, via și veșnicia”. Toate colaborările sunt realizate din inima deschisă și fără onorariu, însă cu câteva condiții din partea mea, pentru un rezultat frumos”, povestește artistul.

Teodor Buzu recunoaște că și-ar fi dorit să colaboreze și cu pictori din diaspora moldoveană, dar, spune că, din păcate, nu cunoaște pe nimeni, deși este „deschis pentru creație și susținere reciprocă”.

Spiritul moldovenesc este păstrat cu duioșie și în familia Buzu, nu doar în creațiile artistului. Născut la Drăsliceni, Criuleni, Teodor Buzu este deosebit de mândru că soția sa, cehoaică de origine, se pricepe de minune la bucate moldovenești. Totuși, atunci când vine vorba de „sarmale” sau „murături”, artistul nu se sinchisește să lase deoparte șevaletul și să se ocupe el însuși de gătit, căci sufletul moldoveanului știe de unde să-și tragă seva inspirației, chiar dacă alteori aceasta se ascunde în lucruri, aparent, departe de artă.

Limba maternă și dragostea pentru limba română este un alt „dor” pe care s-a străduit să-l transmită membrilor familiei sale. Nu i-a fost totuși deloc ușor să-i facă pe cei doi fii ai săi: „să vorbească și să gândească românește”. Nu a uitat însă niciodată cât de important este să o facă.

„Am mers la tabere de creație în Romania, împreuna cu familia. Am vorbit cu ei în română mereu și așa fac și cu nepoții. (…) Ambii feciori au luat ce este mai bun din mentalitatea cehă și cea moldovenească. Datorită acestui fapt, ei sunt mai bogați sufletește. (…) Adevărul este că dacă nu vorbim limba strămoșilor, ne pierdem identitatea. Venind din alta țară, nu ești nici ceh, nici moldovean, ești al nimănui. După mine, tradițiile, cultura și limba trebuie menținute, iar asta ține de demnitatea fiecăruia”, spune artistul.

Pentru mai multe informații despre artistul plastic Teodor Buzu, biografia și creația sa sau expozițiile preconizate, puteți accesa pagina sa de Facebook: https://www.facebook.com/TeodorBuzu și pagina de web: http://teodorbuzu.com

Autori: Diana Benea | Victoria Donu

Galerie imagini (1)

We use cookies to ensure you get the best experience on our website. For more info check our Privacy Policy.

Okay