Rurac Irina: Am ales dragostea…
Dragostea este capabilă de sacrificii impresionante și aptă să înfrunte orice „frontiere”. Așa începe povestea emoționantă a ex-solistei Teatrului Național de Opera și Balet Maria Bieșu, mezzo soprana Irina Rurac, care, în 2015, a renunțat la cariera sa la Chișinău și a placat la Praga, urmându-și iubitul, stabilit aici deja de câțiva ani.
„Nu știam la ce mă duc și nici nu știam prea multe despre această țară. A fost greu să iau această decizie, pentru că eram fericită în Moldova, eram mulțumită de activitatea mea la teatru, căci am muncit mult pentru aceste reușite”.
La Praga, însă nu o cunoștea nimeni, iar în condițiile în care nu vorbea ceha, șansa să-și găsească un post pe măsura pregătirii părea infimă. Așa că a început să cânte la bisericile ortodoxe din oraș – o pasiune mai veche, care i-a adus și oportunitatea mult visată. Așa, într-una din catedrale, a cunoscut-o pe dirijoarea Valentina Shuklina, întâlnire ce a dat naștere unei frumoase colaborări cu studioul Tichá Opera.
„Ea m-a introdus regizorului Radim Vizváry de la Národní divadlo. Lui i-a plăcut de mine și m-a implicat opera „Život na Měsíci” (Il mondo della luna) de Haydn. Următorul a fost un proiect inedit, „Stabat Mater”, compozitor fiind chiar Valentina. Așa am intrat într-un colectiv internațional, care m-a ajutat mult, pentru că ne-am împrietenit cu toții și ne-am ajutat cu diverse audiții și proiecte ulterioare”.
Au urmat lecții de canto la Academia de Arte HAMU, cu dna profesor Helena Kaupová, apoi angajarea în corul teatrului național din Praga, iar în urma mai multor audiții – posibilitatea de a participa la spectacole grandioase, precum opera „Rusalka” de Dvorak. În ascensiunea sa tenace, tânără artistă nu uită însă tradițiile țării din care a venit, cele culinare ocupând un loc aparte.
„De când sunt în Cehia, am o nouă plăcere – să fac sarmale, chiar dacă îmi ia câteva ore bune la bucătărie. Îmi place și să coc pască de Paste. Eu sunt promotoarea tradițiilor în familia noastră. În familie, vorbim româna, inclusiv cu fiica. Cred că este important să știe de unde vine și cine sunt părinții ei”, consideră Irina. Și ea, la fel ca și alți moldoveni cu care am stat de vorbă, și-ar dori să fie organizate întâlniri, seri tematice sau „banale șezători”, care să-i apropie și să-i facă să se simtă parte a unui grup comunitar.
Un alt vis al Irinei este să creeze un Centru de Muzică pentru toți doritorii, copii și maturi din diasporă. O colaborare cu alți muzicieni moldoveni în cadrul unui asemenea proiect ar fi deosebit de binevenită, spune tânăra, care ne-a mărturisit că, înainte de pandemie, planifica să organizeze o seară de romanțe românești și cehești – „o serată în scopuri caritabile, pentru suflet”, cum spune artista, care speră să-și poată realiza planurile deja după ridicarea restricțiilor.
Să visezi și să ai curajul să-ți urmezi visele este chiar sfatul tinerei moldovence pentru conaționalii săi, pe care îi îndeamnă să investească în dezvoltare personală, în ocupații care le vor defini viitorul și mai puțin în plăceri de moment: „unghii lungi” sau „o bere în oraș”.
„În Moldova suntem „învățați” să fim complexați… Nu trebuie să ne temem să mergem înainte spre vise și scopuri. Să stabilim prioritățile, să facem ce ne zice inima”, spune tânăra moldoveancă ajunsă astăzi membră a trupei operei naționale din Praga.
Mândră de performanțele sale, Irina Rurac susține că toate acestea sunt rezultate a unei munci perseverente, dar și a susținerii de care s-a bucurat întotdeauna din partea lui Andrei, tânărul moldovean pe care, acum câțiva ani, l-a urmat cu încredere și care astăzi îi este soț.
Autori: Diana Benea | Victoria Donu
