Mărțișorul Copiilor în incinta Ambasada Republicii Moldova în Republica Cehă şi Sfântul Scaun.
Evenimentul a găzduit circa 30 de copii cu vârste cuprinse între 1,5 și 12 ani. Copiii au avut de îndeplinit 4 sarcini: de confecționat un mărțișor, de desenat/pictat un tablou de primăvara, de studiat o carte din oferta Biblioteca Prichindeilor din Praga si de avut o scurtă conversație despre ea (preferabil în română) iar spre final de îndeplinit un exercițiu fizic: sărituri vesele.
Activitățile au fost împărțite pe grupuri de vârsta – cei mai mici confecționând mărțişoare din sârmă pufoasa iar cei mari din ață pentru croşetat si lână sub supravegherea doamnei Nina Muntean Bulat. Cei mai dedicați au avut ocazia să confectioneze și brăățări sub ghidajul doamnei Svetlana Codreanu.
La pictat primăvara, cei mai mici au facut aplicații de hârtie gofrată pe crenguțe de salcie, astfel obținând un buchet de mărțișori, iar cei mai mari, sub ghidajul Anna Moscovciuc, au desenat flori de primăvară: ghiocei, zambile și copaci în floare.
In continuare, pentru a antrena comunicarea în română, copiii au fost îndemnați să își aleagă câte o carte din cele puse la dispozitie de catre Biblioteca Prichindeilor din Praga și să răspundă la câteva întrebări, preferabil în română, adresate de către Ana Rădulet. Ultima probă sportivă, a fost supravegheată de Marandici Evgenii.
Mulțumim tuturor părinților care au adus copiii la acest atelier, pentru efortul și dorinta de a transmite mai departe traditia Mărtisorului iar Ambasada Republicii Moldova în Republica Cehă şi Sfântul Scaun pentru găzduire.
Nu în ultimul rînd, mulțumiri Hub romanesc Praga pentru colaborare fructuoasa și pentru că sunteți un partener de încredere pentru comunitatea moldovenilor din Cehia.