Cehia a ademenit-o pe o tânără moldoveancă din Nisporeni, care venise inițial doar pe 7 luni, ce s-au transformat apoi în ani, după decizia de a se muta, împreună cu familia, în această țară. Cu studii în sfera pedagogică, Anastasia și-a început drumul profesional în țara nouă cu o serie de activități în diverse domenii, iar ulterior a reușit să se angajeze după specialitate imediat ce a obținut viza de reședință permanentă.
La moment, ea este profesoară de muzică pentru clasele primare și profesoară de limba rusă la școala din Úvaly, o localitate nu departe de Praga. Tânăra menționează că lucrul cu copii este un unul artistic, iar ingredientele cheie pentru orele de succes sunt acordeonul, bucuria enormă de a învăța copii din clasele mici și cărțile de povești.
De asemenea, pentru că are un suflet de artist, a devenit din start membra ansamblului „Kodrjanka”, în cadrul căruia activează până în prezent. „Acest ansamblu a contribuit mult la dezvoltarea mea profesională și nu numai”, spune Anastasia. Pe lângă alinarea de a avea acordeonul în brațe și a promova cultura Moldovei peste hotare, prin intermediul ansamblului a făcut cunoștință cu soțul, Mihail Stejari, care cântă la trompetă, face dansuri populare și chiuie, din spusele soției, cel mai bine.
- Cum a apărut ideea de a veni în Cehia și apoi să te stabilești cu traiul?
Ideea de a veni în Cehia a fost spontană. Am dorit să vin numai pe o perioadă de scurtă durată să fac niște bani pentru familie, învățătură pentru fratele meu mai mic Ivan Vaniutchin. Când după 7 luni de trai în Cehia m-am întors acasă, am înțeles că nu mai doresc să trăiesc în Moldova, ba chiar am zis că trebuie și să-mi iau familia în Cehia. Îmi iubesc țara mult, și oamenii tot, dar voiam un viitor mai sigur și mai bun pentru mine și întreaga familie.
- Care a fost primul tău job în Cehia?
Aproape 6 ani am muncit în Cehia în mai multe domenii. Primele luni după ce am venit, am muncit într-o firmă care se ocupă de înverzirea obiectelor din oraș, adică puneam în pământ flori și copaci prin locurile aflate pe lângă bănci și oficii mari, apoi am lucrat ca dereticătoare în cinematograf, ca dădacă în familii mai mari și, după ce am primit reședință permanentă, am început să-mi caut un post după studiile absolvite, adică în pedagogie. Am și găsit.
- Care este ocupația ta curentă?
În orașul Úvaly de lângă Praga, unde ne-am mutat cu traiul cu soțul și copilul, am văzut un aviz în ziarul local „Život Úval”: „căutăm asistenți de profesori și educatori”, zicea. Am trimis CV-ul, am avut o convorbire cu directorul școlii, pe atunci domnul J. Březka și am fost primită. Dar până să ajung la această școală, cu ajutorul băieților din diaspora moldovenească am făcut nostrificare a diplomei mele la Ministerul de Învățământ din Cehia de studii pedagogice și am dat examenul de limba cehă, cu un nivel potrivit celui de a munci în domeniul de pedagogie.
- Cum este, după părerea ta, sistemul de învățământ în Cehia în comparație cu cel din Moldova?
Sistemul de învățământ din Cehia îmi pare foarte multilateral, echilibrat, bogat, colorat, convenabil și plăcut atât pentru copii, cât și pentru profesori și părinți. Studiile sunt îmbogățite mult cu activități practice: aproape în fiecare școală este clasă de fizică și chimie, unde copiii pot aplica cunoștințele în practică, cabinete de informatică, unde copiii învață să creeze un model nou de robot sau programare, bucătărie practică, unde copiii învață să gătească, cabinet de muncă, unde copiii învață diverse meserii și altele.
Profesorii deseori merg cu copiii în oraș – la teatru, la muzeu, la expoziții, galerii ori, pur și simplu, merg în pădure să facă cunoștință cu flora și fauna. O dată pe an, profesorul și clasa lui merg pentru o săptămână în așa zisă „Școală în natură”. De obicei, aceste școli se fac în munți prin Cehia, dar trebuie de menționat că se și realizează proiecte cu schimb de experiențe între școlile de aici și cele de peste hotare. Adică copiii și profesoara merg să viziteze Anglia, Germania și alte țări pentru a face cunoștință cu o altă cultură și alți elevi.
- După părerea ta, ce activități trebuie să aibă copii la școală, pe lângă lecțiile obișnuite pentru a avea o dezvoltare echilibrată și multilaterală?
Sistemul de învățământ nu diferă tare mult de cel moldovenesc. Normele de învățământ treptat se schimbă în fiecare țară, dar în general sunt aceeași și noi profesori, copii, părinți trebuie să ne acomodăm cu toate. Ceea ce pot spune sigur – diferă mult matematica. În Cehia se învață după metoda profesorului Hejný. După această metodă, copiii învață mai mult să gândească logic.
În clasele primare profesorii se străduie să învețe copiii mai mult sub formă de joacă. Cred că este foarte corect, deoarece prin joacă nu se pierde interesul față de acest obiect sau de învățătură în genere. În Cehia se învață 44 de săptămâni în an, în comparație cu Moldova, unde se învață doar 40. Copiii nu reușesc să uite ceea ce au învățat în perioada vacanței mari.
- Observi diferențe între comportamentul copiilor cehi/străini și moldoveni? Ce dificultăți întâmpină în școli elevii străini și nu în ultimul rând, cum se rezolvă acestea?
Comportamentul elevilor din Cehia și Moldova nu diferă, peste tot sunt doar copii, care doresc atenție. Sunt și în școala noastră copii străini din Ucraina, Moldova, Vietnam și așa mai departe. Pentru acești copii se face un plan aparte de studiu: puțin mai ușor, acești copii la teste nu răspund la toate întrebările sau lucrează cu ajutorul enciclopediei, le ajută asistenta pedagogului. Respect și un mulțumesc mare pentru profesorii și psihologii, care oferă ore suplimentare acestor copii.
- Cum ai devenit membră a ansamblului folcloric „Kodrjanka”?
Într-un an, nu țin minte în care, am fost la alegeri la Ambasada Moldovei din Praga. Atunci și acolo am făcut cunoștință cu băieții – Octavian Bacalov și Iurie Postolachi, care ulterior mi-au făcut cunoștință cu Rodica Moscovciuc. Așa și a început activitatea mea în ansamblul „Kodrjanka”. Acest ansamblu a contribuit mult la dezvoltarea mea profesională. Pe timpul când încă nu eram profesoară în școală, pentru mine era și va rămâne o mare alinare să iau acordeonul în brațe și să cânt, să învăț ceva nou de la fete, cântece de la Rodica Moscovciuc, dansuri de la Victoria Donu. Tot prin intermediul ansamblului am făcut cunoștință cu soțul meu Mihail, care cântă la trompetă, face dansuri populare și chiuie cel mai frumos.
- Unde ai învățat să cânți la acordeon? Te-a determinat acest fapt să predai lecții de muzică?
Am învățat să cânt la acordeon de mică, la școala de muzică, apoi la școala pedagogică. Cred că acest fapt a contribuit mult în viața mea profesională. Acordeonul este un instrument popular nu numai moldovenesc, dar și ceh. Din păcate, în regiunile de lângă Praga și centrul Cehiei scade interesul de acest instrument, adică tot mai puțin și mai puțin se învață la acest instrument, mai mult se pune accentul pe pian. Nu știu de ce, probabil că este unul din cel mai complicat instrument pentru învățat. Cred acest aspect – cântatul la acordeon, a adus o nouă energie în școala din Úvaly.
- Cunoaștem că și soțul Mihail face parte din ansamblul „Kodrjanka”. Cum reușiți să combinați lucrul, activitățile de suflet și viața de familie?
Lucrăm acum ambii Stejari la școală, eu profesoară, Mihail – șef de gospodărie. Cînd lucrul îți este pe plac, activitățile culturale sunt pentru suflet, familia face parte dint toate domeniile vieții, atunci se găsește timp pentru tot.
- Ce bucate tradiționale moldovenești le plac cel mai mult cehilor și de ce?
Bucate moldovenești nu fac des, dar cînd le fac, mă împart cu vecinii noștri, profesori de la școală. Toți sunt încântați de plăcintele noastre și de pepenii murați. Plăcintele sunt pur bucate moldovenești, iar pepenii cum îi facem noi, nimeni nu mai poate.
- Este Cehia țara în care vrei să îmbătrânești? Dacă da, de ce?
Observ că noi, moldovenii stabiliți în alte țări ale lumii, suntem oameni tare bogați. Noi avem două case. Una în Moldova și alta, eu personal, în Cehia. Putem să alegem țara în care vrem să îmbătrânim. Eu îmi văd bătrânețea aici, deoarece fiul crește și va învăța pe loc. Și dacă fiul meu, Ștefănel, va dori să se mute cu traiul în altă țară mai dezvoltată, ne va propune să ne ducem cu dânsul, sigur că nu vom refuza.
Autor: Victoria Donu | Editor: Aliona Ciurcă